O fata de 12 ani a cazut din microbuz. Usa s-a deschis si ea a cazut. Ce s-a intamplat

Publicat: 19 feb. 2019, 18:36 Autor: Echipa Ciao.ro Life

O fată în vârstă de 12 ani a murit, marți, în Zalău, după ce ușa din spate a microbuzului în care se afla s-a deschis în mers și ea a căzut pe drum.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Zalău, Maria Cristea, a declarat că fata în vârstă de 12 ani a murit marți, după ce a căzut pe carosabil dintr-un microbuz aflat în mers în Zalău și care efectua o cursă regulată de persoane pe relația Zalău-Badon.

Fata era elevă și plecase de la școală. Potrivit primelor informații, s-ar fi deschis ușa din spatele microbuzului, iar fata ar fi căzut pe acolo, informeaza mediafax.ro.

O fata de 12 ani a cazut din microbuz si a murit

„Se fac cercetări atât de către polițiști, cât și de reprezentanții altor instituții care verifică legalitatea transportului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar licența de transport este valabilă”, a spus Cristea.

Surse judiciare au precizat că în acest caz se va deschide dosar penal pentru ucidere din culpă.

Publicat: 19 feb. 2019, 18:36 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă
×